Transferat în septembrie de Dinu Gheorghe din postura de jucător liber de contract, Constantin Gângioveanu nu a reușit să-l convingă pe Răzvan Lucescu. A prins numai 14 minute în tricoul Rapidului, a marcat un gol în Cupă, iar de ieri a fost înlăturat.
În toamnă, Dinu Gheorghe l-a adus pe Constantin Gângioveanu în Giulești. Liber de contract, olteanul a semnat cu Rapidul, însă pentru el timpul a dovedit că a fost o alegere greșită. Cu 14 minute bifate în tricoul alb-vișiniu, mijlocașul a fost dat afară pentru un motiv cel puțin ciudat: a depus memoriu pentru a-și primi banii, lucru neacceptat de Răzvan Lucescu.
Vineri, Gângioveanu a depus memoriu la Comisia de Soluționare a Litigiilor pentru că nu și-a primit prima de instalare de aproximativ 40.000 de euro. În momentul în care a aflat acest lucru, Răzvan Lucescu i-a transmis că nu mai are voie să se antreneze cu prima echipă. Antrenorul și-a motivat decizia prin faptul că gestul jucătorului strică atmosfera din vestiar. „Luni seara, domnul Lucescu m-a anunțat că nu mai am voie să mă pregătesc alături de prima echipă pentru că am depus memoriu. Trebuia să primesc prima de instalare de trei luni, dar până acum nu am luat nimic”, a declarat Gângioveanu.
„Ești liber să pleci, dar nu gratis”
Mai mult, chiar și trimis la plimbare de tehnician, Constantin Zotta l-a amenințat pe jucător că nu va pleca liber de contract din Giulești, ci clubul va cere o sumă de transfer pentru a-l ceda în cazul în care va exista vreo ofertă. O posibilă destinație a lui Gângioveanu poate fi Pandurii Târgu Jiu, acolo unde este dorit de Petre Grigoraș.
14 minute a jucat Gângioveanu pentru Rapid în turul campionatului
6.000 de euro pe lună câștigă fostul oltean în Giulești
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER